Un autocar cu 24 de turiști, între care și zece ziariști ucraineni, a rămas blocat în zăpadă, vineri după-amiază, pe drumul Pojorâta-Rarău, închis circulației pe timp de iarnă, iar echipe ale ISU Suceava, jandarmi montani și polițiști au intervenit și au deblocat autocarul în câteva zeci de minute.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, vineri după-amiază, un autocar în care se aflau turiști ucraineni și români a intrat pe porțiunea de drum județean Pojorâta spre cabana Rarău, care este închisă circulației publice, iar la un moment dat au constatat că nu pot ajunge la cabană și au întors, după care autocarul a rămas înzăpezit.
Prefectul a spus că situația s-a rezolvat în câteva zeci de minute, în zonă intervenind reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, polițiști și jandarmi montani.
Sinescu a precizat că, din informațiile pe care le deține, excursia este organizată de Primăria Câmpulung Moldovenesc, în autocar aflându-se 24 de turiști, din care zece ziariști ucraineni.
Turiștii doreau să ia masa la o cabană de pe masivul Rarău, dar au ignorat semnul prin care se anunță că circulația este închisă.
„În niciun moment nu a fost pusă în pericol viața vreunui turist. A fost o întâmplare nefericită”, a spus prefectul de Suceava.